Puntile dentare

Puntile dentare inlocuiesc dintii lipsa si refac integritatea arcadelor folosind ca sprijin dintii restanti. Acestia sunt tratati ( se indeparteaza procesele carioase si se realizeaza tratamentul de canal necesar), apoi sunt slefuiti (micsorati ca dimensiune) astfel incat sa poata fi acoperiti de coroane dentare. Puntea dentara este o piesa unitara, realizata in laborator, compusa din aceste coroane si dintii lipsa. Aceasta piesa va fi cimentata pe dintii stalpi. Numarul dintilor lipsa si pozitia lor pe arcada determina numarul dintilor necesari ca stalpi de punte.Cand numarul dintilor care lipsesc este prea mare comparativ cu cel al dintilor existenti, puntea nu este echilibrata si pot aparea suprasolicitari, atunci se apeleaza la alte metode de tratament, cum ar fi protezele mobile sau implanturile dentare. De asemenea, o mare importanta o au igiena ulterioara si controlul periodic. Trebuie retinut ca puntea dentara mai este numita si proteza fixa, prin urmare este o piesa care poate inlocui dintii lipsa si nu o copie fidela 100% a naturalului. Desi cerintele estetice si de confort primeaza din punctual de vedere al pacientului, medicul trebuie sa tina cont si de functionalitate si rezistenta in timp. O buna colaborare intre pacient si medic asigura succesul tratamentului. Materialele din care se realizeaza puntile sunt diverse: metal, acrilat, compozit, ceramica pe metal sau pe zirconiu, sau ceramica fara metal. Alegerea lor se realizeaza de catre medic si pacient de comun acord, in functie de situatia clinica, cerinte estetice si costuri.

Implantul dentar

Implantul dentar inlocuieste dintii extrasi si este reprezentat de un surub de titan care se infileteaza in osul maxilar sau mandibular, pe locul dintelui lipsa. Exista uneori confuzie intre implant si pivot, cel din urma reprezinta o piesa prelucrata in laboratorul de tehnica dentara si care se cimenteaza intr-o radacina existenta, tratata in prealabil, a unui dinte care a suferit distrucii mari la nivelul coroanei. Operatiunea de inserare a unui implant se incadreaza in categoria manoperelor chirurgicale si consta in incizia gingiei, inserarea implatului si sutura finala. Se poate realiza imediat postextractional sau dupa intervalul de vindecare, de asemenea, lucrarea dentara pe implant poarte fi executata imediat sau dupa perioada de osteointegrare a implantului. Varianta este aleasa in functie de fiecare situatie clinica in parte si in functie de fiecare pacient. Cazurile pt implant se selectioneaza atent, necesitand investigatii suplimentare, cum ar fi tomografia computerizata a osului, al carei cost nu este de neglijat, dar care ofera informatii ce nu pot fi obtinute prin alta metoda si care aduc un mare plus siguranta actului chirurgical. In unele cazuri este nevoie de manopere suplimentare, cum ar fi litingul de sinus sau aditia osoasa, acestea va vor fi explicate detaliat de catre medic, in timpul consultatiei initiale. Succesul interventiei este considerat a fi in medie de 95%, mai crescut la mandibula, mai scazut la maxilar si depinde de corectitudinea interventiei, calitatea si cantitatea osului pacientului, starea generala de sanatate a acestuia si de igiena ulterioara. Implantul dentar nu este un “tratament stomatologic” ieftin, dar are avantajul ca lasa posibilitatea de a pastra dintii naturali integri sau va scuteste de neplacerile consecutive unei proteze mobile.

Tratamentul endodontic

Acest tratament este cunoscut in mod curent sub numele de obturatie de canal, ceea ce presupune indepartarea nervului si umplerea canalelor cu o pasta speciala, imediat sau dupa una sau mai multe sedinte medicamentoase. Procedeul se aplica unora din dintii care vor face parte dintr-o lucrare dentara sau tuturor dintilor ai caror nervi au fost afectati in urma unor carii profunde sau infectii. Tratamentul de canal are o importanta remarcabila, neefectuat corect pana la varful radacinii lasa posibilitatea dezvoltarii ulterioare a unor procese patologice. Este o manopera minutioasa, in special in cazul dintilor cu mai multe radacini, canale curbe sau cu diametru foarte mic. Presupune indepartarea nervului, largirea canalelor, dezinfectia si obturarea lor, urmate de radiografie de control, care sa confirme reusita tratamentului. Cu cat anatomia dintelui este mai complicate sau infectarea canalelor mai avansata, cu atat tratamentul este mai lung ca durata si nr de sedinte. Costurile ridicate ale unui tratament endodontic sunt justificate de timpul consumat de catre medic si instrumentarul utilizat pt fiecare pacient . Avand in vedere insa ca un dinte incorect tratat pe canal poate compromite o restaurare ulterioara, atat medicul, cat si pacientul, trebuie sa acorde importanta cuvenita acestei etape. Totusi, chiar si in cazul unui tratament corect efectuat, ca in orice domeniu medical,  nu se poate garanta 100% insanatosirea dintelui. Alternativa in acest caz este chirurgicala ( rezectie apicala), cand se indeparteaza varful radacinii sau extractia dintelui.

Albirea Dintilor

Face parte din categoria tratamentelor cosmetice, de “infrumusetare” a dintilor prin schimbarea culorii naturale a smaltului. Din cauza exigentelor tot mai crescute in ceea ce priveste imaginea personala, pacientii solicita frecvent acest tratament, stiut fiind ca dintii mai albi sugereaza sanatate si tinerete.
Albirea dintilor este recomandabil sa se faca sub supravegherea medicului stomatolog, chiar daca in farmacii exista numeroase substante de albire, la care oricine poate avea acces. In acest fel evitati situatii neplacute, cum ar fi iritarea gingiilor sau afectarea structurii dentare. Tratamentul consta in aplicarea pe dinti a unui gel de albire, continand de obicei peroxid de carbamida in diferite concentratii. “Decolorarea” se produce variat, un tratament identic poate avea rezultate diferite de la un pacient la altul. In timpul tratamentului poate apare o sensibilizare a dintilor, care dispare dupa incetarea tratamentului, sau se pot folosi geluri de desensibilizare in timpul albirii. Albirea se poate face in cabinet, cu rezultat imediat. Procedura dureaza cca 30 min, gelul decolorant de concentratie mai mare fiind activat de lumina emisa de lampa speciala . Este posibil sa fie necesara repetarea procedurii pt a se ajunge la culoarea dorita. Albirea acasa utilizeaza acelasi gel, dar in concentratie mai mica, pacientul va purta in fiecare noapte peste dinti o gutiera in care se depune gelul, se repeta 7-10 nopti. Gelul nu actioneaza asupra coroanelor / puntilor dentare sau asupra obturatiilor si are efect redus asupra dintilor devitali, cu modificari accentuate de culoare. De asemenea, tratamentul nu este recomandat copiilor sau femeilor insarcinate.